Compania americană Moderna a anunţat miercuri că a început testele clinice pentru o doză de rapel a unui vaccin conceput special împotriva variantei Omicron, transmite AFP.

Aceste teste vor include un total de 600 de adulţi, dintre care jumătate au primit deja doua doze de vaccin Moderna cu cel puţin şase luni în urmă, iar cealaltă jumătate au primit nu doar cele doua doze iniţiale, ci şi, cu cel puţin trei luni în urmă, doza de rapel autorizată.

Prin urmare, rapelul specific împotriva Omicron va fi evaluat atât ca a treia, cât şi ca a patra doză.

Moderna a raportat, de asemenea, rezultate privind eficacitatea împotriva Omicron a rapelului autorizat anterior. Potrivit companiei, la şase luni după injecţia de rapel, nivelurile de anticorpi neutralizanţi împotriva Omicron au fost reduse de şase ori faţă de vârful observat la 29 de zile după injecţie, dar au rămas detectabile la toţi participanţii. Aceste date au fost obţinute prin studierea sângelui a 20 de persoane cărora li s-a administrat doza de rapel de 50 de micrograme.

„Suntem liniştiţi de persistenţa anticorpilor împotriva Omicron la şase luni de la rapelul autorizat în prezent”, a declarat Stephane Bancel, preşedintele consiliului de administraţie al companiei Moderna, într-un comunicat de presă.

„Cu toate acestea, având în vedere ameninţarea pe termen lung reprezentată de evaziunea imunitară a Omicron, mergem mai departe cu rapelul nostru specific împotriva Omicron”, a adăugat el.

Alianţa Pfizer-BioNTech a anunţat, de asemenea, săptămâna aceasta că a început teste pentru propriul vaccin specific împotriva Omicron. Dar Pfizer îşi evaluează formula nu doar ca rapel, ci şi pentru seria iniţială de injecţii la persoanele nevaccinate anterior.

Aceste două vaccinuri se bazează pe tehnologia ARN mesager, ceea ce face posibilă actualizarea lor relativ cu uşurinţă pentru a urmări evoluţia mutaţiilor specifice noilor variante.

Mai multe ţări, printre care şi Statele Unite, au început sa înregistreze o scădere a cazurilor de infectare din valul provocat de Omicron, cea mai transmisibilă variantă detectată până acum, dar numărul infectărilor la nivel mondial continuă să crească.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here