Foto: Pexels.com/@Cottonbro

Mii de şcoli din Statele Unite au amânat revenirea programată săptămâna aceasta în sălile de clasă după vacanţa de sărbători sau au trecut la cursuri online, în condiţiile în care au fost înregistrate niveluri record de cazuri de COVID-19 ca urmare a apariţiei variantei Omicron de coronavirus, relatează marţi Reuters.

În unele districte şcolare, oficialii au continuat planurile de redeschidere a şcolilor, inclusiv în oraşul New York, puternic afectat de coronavirus, unde unul din trei teste COVID-19 din ultima săptămână a ieşit pozitiv, conform datelor oficiale publicate luni.

La nivel naţional, în medie 18% din teste au ieşit pozitive, conform Mayo Clinic.

Primarul oraşului New York, Eric Adams, care a preluat mandatul la sfârşitul săptămânii trecute, a promis că va menţine şcolile deschise în pofida creşterii numărului de cazuri de COVID-19.

„Vrem să fim extrem de clari: cel mai sigur loc pentru copiii noştri este într-o clădire şcolară”, a declarat Adams în timpul unei vizite la o şcoală primară din Bronx.

O singură şcoală publică, P.S. 58 din Brooklyn, a fost închisă luni din cauza lipsei de personal, a declarat purtătorul de cuvânt al departamentului de educaţie al oraşului.

Viteza de răspândire a Omicron a creat un sentiment de haos în primele zile ale anului 2022. Numărul de noi cazuri de COVID-19 s-a dublat în ultimele şapte zile până la o medie record de 418.000 de cazuri zilnice, conform unui bilanţ Reuters.

Mai multe oraşe, inclusiv Milwaukee, Cleveland şi Detroit, au trecut la cursuri online sau au anulat complet cursurile săptămâna aceasta pentru zeci de mii de elevi, motivând atât lipsa de personal, cât şi îngrijorări legate de varianta Omicron.

În New Jersey, care a înregistrat una dintre cele mai mari rate de infectare în ultimele săptămâni, majoritatea districtelor şcolare au implementat cursurile online pentru începerea şcolii, inclusiv Newark, cel mai mare oraş al statului.

Unele sisteme şcolare folosesc teste pentru a încerca să evite noi întârzieri. În Washington D.C., întreg personalul şi 51.000 de elevi din şcolile publice trebuie să prezinte online pe site-ul districtului un rezultat negativ al testului înainte de a reveni la cursuri miercuri.

Eforturi similare au loc în California, care s-a angajat să furnizeze kituri gratuite de testare acasă tuturor celor 6 milioane de elevi din şcolile publice.

Administraţia pentru alimente şi medicamente din Statele Unite (FDA) a autorizat luni utilizarea unei a treia doze de vaccin Pfizer şi BioNTech COVID-19 pentru copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani şi a redus intervalul de administrare pentru toate dozele de rapel de la şase luni la cinci luni pentru cei care au primit vaccinul Pfizer. (Agerpres)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here