Secretarul  de stat în Ministerul Sănătăţii, Octavian Alexandrescu a declarat marţi referitor la Ordinul aflat în dezbatere publică că acesta face referire la normele privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea unităţilor farmaceutice.
  ,, Analizăm în continuare dacă va fi nevoie ne vom mai vedea şi după dezbatere pentru că vrem să ne asigurăm că în momentul în care aceste norme vor intra în Monitorul Oficial vor ajuta la desfăşurarea activităţii şi nu vor încurca. Grila o facem noi şi va apărea la sfârşitul normelor.
    La rândul său Robert Popescu de la Asociaţia Distribuitorilor şi Retailerilor Farmaceutici din România apreciază
    ,,În primul rând în textul normelor se spune: grila de inspecţie este elaborată de către personalul împuternicit din cadrul Direcţiilor de Sănătate Publică judeţene respectiv a Municipiului Bucureşti . Noi suntem de părere că autorizarea şi respectiv grila după care se face inspecţia în vederea autorizării sau neautorizării farmaciilor ar trebui să fie unitară şi deci practic unică la nivel de ţară.
Să fie o grilă unitară elaborată şi aprobată de MS.
(….) Am vazut că încă din lege s-a eliminat posibilitatea suspendării voluntare a activităţii de până la 60 de zile însă suspendarea până la 180 de zile care necesită aprobarea MS are câteva probleme. În primul rând cel mai important pe care l-aş puncta textul normelor la articolul 8 aliniatul trei se precizează trei motive pentru care se poate suspendat activitatea farmaciei voluntare. Legea este mult mai largă în sensul în care spune că suspendarea se face la cerere şi trebuie aprobată de către MS .
 Nouă ni se pare că această limitare la trei speţe este una care pe de o parte va face să scape foarte multe situaţii legitime în care cererea de suspendare a farmaciei este normală şi ar trebui să fie aprobată şi în al doilea rând în zona de natură legală credem că restrângerea severă a cazurilor în care se poate face suspendarea efectiv limitează practic spectrul comis de lege.
  Legea este inaplicabilă din mai multe puncte de vedere în sensul în care cererea de suspendare a activităţii trebuie făcută cu cinci zile înainte de momentul la care vrei să se întâmple suspendarea ceea ce în cazuri normale în care poţi să anticipezi că se vor întâmpla anumite evenimente care să conducă la cerea de suspendare este ok. Dar dacă o să aibă loc un incendiu sau dacă se întâmplă alte lucruri inclusiv îşi dă demisia intempestiv angajaţii, sunt multe cazuri în care deşi legea spune că ar trebui ca cererea să se poată face cu cinci zile înainte este evident că este imposibil dar mai important decât asta este vorba despre faptul că după ce s-a suspendat activitatea trebuie depuse documentele care să arate că se întrunesc condiţiile reluării activităţii cu minimum 60 de zile înainte de expirarea termenului de 180 de zile.
   La articolul 16 din din norma se spune că este interzisă amplasarea farmaciei comunitare în clădirea spitalelor publice sau private respectiv în curtea spitalelor şi aşa mai departe . Ştiu că legea prevedea interdicţia de a avea farmacii în curtea spitalelor publice şi până acum. Ştim cu toţii că în condiţiile în care funcţionează spitalele din România existenţa unei farmacii cât mai aproape de pacienţii de spitale este binevenită. Sunt multiple situaţii în care pacienţii trebuie să îşi cumpere fie medicamente, fie alte dispozitive şi în cazul celor care au probleme de mobilitate este chiar foarte util să fie acolo. Pe de altă parte, interdicţia de a avea farmacii în clădirea spitalelor private nu vedem de ce nu ar putea să existe o farmacie în curtea unui spital privat cu atât mai mult cu cât prin lege până acum era stipulat clar că se poate în condiţiile în care spitalul respectiv nu are farmacie de circuit închis. (….) Credem că este o prevedere care nu face altceva decât pe lângă limitarea unor drepturi ale spitalului privat să afecteze pacienţii. Credem că ar trebui să rămâne în situaţia în care ne aflăm până acum cu legea – interziceam existenţa farmaciilor în incinta spitalelor publice,, – a mai spus Robert Popescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here