Ministerul Sănătății primește sprijin din partea Biroului Regional Europa al Organizației Mondiale a Sănătății pentru derularea unor proiecte importante din domeniul sanitar.
Sorina Pintea, ministrul Sănătății a avut o întrevedere cu dr. Nedret Emiroglu, directorul pentru urgențe în sănătate publică și boli transmisibile și Maria Magdalena Meulenbergs, directorul parteneriatelor strategice din cadrul Biroului Regional al OMS pentru Europa.
În timpul întâlnirii s-a stabilit că reprezentanții OMS vor acorda asistență tehnică pentru elaborarea unui nou cadru legal din domeniul sanitar. În prezent, o echipă de specialiști lucrează la elaborarea noului “Cod de legi ale Sănătății”, în cadrul unui proiect pentru care ministerul a accesat finanțare externă.
“Am discutat cu reprezentanții OMS și despre situația vaccinării împotriva rujeolei. Campania „door to door”, de informare și educare a părinților cu privire la imunizare, precum și de creștere a gradului de acoperire vaccinală în rândul comunităților vulnerabile, inițiată de Ministerul Sănătății în colaborare cu partenerii externi în județul Bacău, a fost un succes, dar nu ne vom opri aici. Mai multe județe din Moldova au replicat deja campania după modelul celei realizate în județul Bacău și intenționăm să mergem și în alte zone din țară, cum ar fi Mehedinți și Caraș Severin, pentru a desfășura campania. Scopul este acela de a identifica modalitatea de replicare la nivel național a acestui tip de campanii, în care cântărește foarte mult și sprijinul autorităților locale”,a spus Sorina Pintea.
De asemenea, reprezentanții Biroului Regional OMS Europa vor acorda asistență tehnică pentru elaborarea unor documente de lucru, în cadrul evenimentelor din domeniul Sănătății care se vor desfășura anul viitor în timpul Președinției României la Consiliul Uniunii Europene.
TopHospitals.ro utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile cu cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie.
Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.