Dragostea are întotdeauna dreptate. Dragostea părinților mută munții din loc și le transformă acestora inimile și viețile.
Însă dragostea poate opri dezvoltarea optimă a copilului, dacă nu implică și responsabilizarea acestuia.
Când tu și el deveniți părinți, vi se schimbă și prioritățile. Este necesar să vă opriți câteva clipe din goană nebună după „A fi părintele perfect”, și să vă perfecționati în arta „parentingului prin iubire”.
Acest tip de parenting începe prin a învăța voi, ca părinți, că dragostea adevărată oferă libertate și individualitate copilului.
Ce înseamnă să oferi libertate și individualitate copilului?
- Să îl înveți să FACĂ ceea ce este specific vârstei lui
Dacă are 2 ani nu va putea să se spele singur pe cap, dar cu siguranță va putea să vă aducă o cănuță, să-și pună olița la loc, să șteargă măsuța unde a vărsat sucul de portocale.
Nu o va face rapid, și nici perfect, dar repetiția știm cu toții că este mama învățăturii. Așadar, dați-i copilului sarcini mici la vârste mici, pentru a reuși la vârste mari să ducă la împlinire sarcini mari.
- Să îl înveți să recunoască și să verbalizeze propriile emoții și ale celorlalți
Mami, copilul tău oglindește trăirile tale. Începe prin a spune pe nume ceea ce simți: „Mami e supărată acum pentru că a spart farfuria/mami s-a speriat de cățel/mami e tristă pentru că îi e dor de tati/mami plânge pentru că o doare burtica”, etc.
Știind că emoțiile sale au un nume, copilul le va putea verbaliza și el, iar tu vei putea să-l ajuți ulterior să și le gestioneze. Dacă nu știe să exprime ce simte, va fi dificil să îi fii sprijin.
Lucrez de 13 ani cu copii, și observ că cel mai greu lucru pentru părinți este să spună NU copilului, din teama de a nu-l răni, și să își arate propriile trăiri în fața copilului, din frica de a nu-l traumatiza. Una este însă a pune pe umerii copilului tău sarcini pe care nu le poate duce, cum ar fi să-ți devină confident, și alta este să îl înveți că e normal să plângi când ceva te doare și să râzi când ești fericit.
Copiii nu se nasc știind să vorbească sau să recunoască lucruri, persoane, emoții. Ei învață din mediul în care trăiesc. Mami și tati sunt primii dascăli. Și cei mai motivați. Poate nu cei mai răbdători, dar sigur sunt cei mai interesați de sănătatea fizică și emoțională a copiilor lor. Porniți așadar la drum, cu încrederea că veți reuși, atâta timp cât învățați copiii să exprime ce simt!
- Să îl înveți să gestioneze conflictele
După ce a învățat să recunoască și să verbalizeze emoțiile, copilul are nevoie să facă față societății în care trăiește, adaptîndu-se situațiilor de viață.
Începe prin a-ți învăța copilul să se apere în fața agresivității altei persoane. De exemplu, dacă un copil îl lovește, spune-i că poate alege dintre a spune acest lucru unui adult (ție sau părinților acelui copil, educatoarei, etc), fie să plece de lângă el, spunându-i clar de ce: pentru că mă lovești, eu aleg să nu mă mai joc cu tine. Ne vom juca împreună numai când vei înceta să mă lovești.
De asemenea, îl poți învăța pe al tău copil să ceară obiectele pe care și le dorește, în loc să lovească pentru a le obține, astfel: „Mami, când vrei ceva, doar spui numele obiectului pe care îl vrei, și dacă pot, ți-l dau. Sau dacă un copil vrea, ți-l dă. Și dacă nu se poate, îți poți alege alte jucării!”
Nu vă așteptați să aplice imediat ce i-ați spus, dar repetând și fiind consecvenți, veți putea să îl ajutați să înțeleagă cum să-și controleze impulsurile și să își redirectionez atenția către altceva, în cazuri în care ceea ce își dorește este imposibil de realizat pentru moment.
Copilul care nu poate să-și gestioneze impulsurile poate abuza la maturitate de substanțe sau comportamente inadecvate, pentru că nu poate rezista unui NU.
De asemenea, dacă nu primește aici și acum ceea ce își dorește, va dezvolta nevoia permanentă de căutare a unui partener care să-i împlinească acele nevoi.
Mami și tati, copilul are nevoie de limite și reguli flexibile pentru a se putea integra în societate. Fără a le respecta, va fi dificil, dacă nu chiar imposibil, să lege și să mențină relații cu prietenii și persoanele din jur.
Independența copilului tău depinde de modul în care te raportezi la el și la nevoile lui, în primii ani de viață.
Apelează la un specialist ori de câte ori te simți copleșit de responsabilități, sau dinainte de a aduce pe lume minunea care îți va schimba viața.
Pentru a crește un copil sănătos emoțional, orice părinte are nevoie să-și vindece propriile răni din propria sa copilărie, pentru a se raporta corect la cel pentru care și-ar da și viața. Știm bine că nu putem oferi ceea ce nu avem. Și dacă părinții noștri nu ne-au oferit siguranță sau nu ne-au învățat despre responsabilitatea propriilor acțiuni, avem nevoie să învățăm la maturitate, de la alții, cum să trăim într-o lume în care lucrurile se schimbă de la o zi la alta.
Aștept întrebările voastre și sugestiile pentru articole viitoare pe pagina de contact a site-ului www.monicaberceanu.ro.
Monica Berceanu, psihoterapeut de familie și cuplu
