Sursa foto: Stiri.tvr.ro
La fiecare două zile, un tânăr ajunge în Spitalul Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni” cu traumatism vertebro-medularcervical, după ce a executat o săritură în apă informează unitatea sanitară.
Numărul cazurilor reprezintă 2% din totalitatea pacienţilor internați în Spitalul Clinic de Urgenţă ”Bagdasar-Arseni”, în lunile de vară.
,,Vrem să vorbim deschis despre acest risc pentru că puţini îşi imaginează că o simplă săritură în apă poate avea consecinţe atât de grave. Până la urmă este “doar apă”, nu? La contactul cu apa,în cazul plonjoanelor de la mare înălțime, sau la contactul cu solul, în cazul săriturilor în apăde adâncimi mici, pacienţii suferă fracturi de coloană vertebrală cervicală, urmate de instalarea deficitelor neurologice, care se soldează cu paralizie (completă sau incompletă) sau cu decesul pacienților. Sfătuim tinerii să evite săriturile în apă puţin adâncăsau cel puțin să verifice adâncimea acesteia atunci când vor să facă astfel de salturi. De asemenea, primul ajutor în cazul unui traumatism vertebro-medularcervicaleste esențial și presupune intervenția rapidă a personalului specializat, ,, a declarat  dr.Niki Adrian Calina de la Spitalul de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”.
În fiecare vară, în jur de 50 de persoane sunt internate doar în secția de traumatologie vertebro-medularăa Spitalului Clinic de Urgenţă „Bagdasar-Arseni”cu deficite neurologice importante, care aparîn urma plonjonului în ape de mică adâncime. Fracturile coloanei vertebrale cauzate de aceste sărituri pot duce la deplasarea de vertebre, dar și la leziunea măduvei. În situația în care măduva cervicală înaltăeste „strivită”, pacientul nu are șanse de supraviețuire.
Din punct de vedere psihologic, pacientul diagnosticat cu traumatism vertebro-medular are un risc crescut de modificare a personalităţii, depresie, motivaţia poate fi scăzută până chiar la lipsa ei, labilitate emoţională, anxietate cu sau fără atacuri de panică, uneori deteriorare cognitivă.Prin intervenţie psihologică, este provocat să rămână motivat şi să-şi menţină simţul de autoeficacitate, chiar dacă se confruntă cu probleme de acceptare, adaptare şi readaptare în ce priveşte funcţionalitatea. Problemele psihologice şi nerezolvarea acestora duc la scăderea complianţei la tratamentul medical şi a recuperării,spune dr. Ioana Tănase, psiholog.
În cazul fracturilor vertebrale cu interesare medulară, perioada de recuperare a acestor pacienți este de durată, de la câteva săptămâni până la luni de zile. De multe ori, pacienții nu găsesc ajutorul potrivit pentru a depăși aceste traume fizice și psihice, odată ce ies din spital.
Noi îndrumăm persoanele cu leziune medulară spre o viață independentă în scaunul rulant, în cadrul unui program de recuperare activă. Alături de instructorii de viață independentă de la Motivation, ei înșiși utilizatori de scaune rulante, participanții descoperă că pot să își reia locurile în familie, la serviciu, în comunitate. Un rol esențial pentru redobândirea mobilității, pentru încrederea în sine și pentru revenirea la funcționare îl are un echipament de mobilitate potrivit utilizatorului, pe care specialiștii noștri îl recomandă în acord cu principiile Organizației Mondiale a Sănătății. Le transmitem oamenilor care ajung la noi că abilitățile contează și că viața poate să continue frumos și dintr-un scaun rulant,spune Erika Garnier, coordonator recuperare activă, Fundaţia Motivation.
Medicii avertizează că, în cazul unui traumatism vertebro-medular, este important ca victima să nu fie mișcată până la intervenția echipei medicale, deplasarea acesteia putând cauza paralizie permanentă sau alte complicații grave. Este unul din motivele pentru care medicii au ales să demareze o campanie pentru a informa asupra riscurilor la care se expun cei care execută sărituri în apă, fără să își ia măsurile de protecţie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here