Ministerul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat, luni, referitor la măsurile luate în zonele afectate de inundaţii că Ministerul Sănătății a luat toate măsurile necesare asigurării sănătății populației.
„Încă de săptămâna trecută noi am trimis informări către DSP-uri în ceea ce priveşte măsurile care trebuie luate. Avem un comitet de criză la nivelul MS care gestionează toate aceste probleme care apar. Printre altele pot să vă spun că s-au distribuit pastile de clorom adică acolo unde apa este infectată aceste pastile dezinfectează. S-au revizuit şi refăcut stocuri de vaccin pentru hepatita A şi antitetanos astfel încât acolo unde există probleme să poată să fie administrate. Deja în zonele cu probleme de până acum au fost administrate aceste vaccinuri. Eu personal mă voi duce în câteva zone să verific exact dacă ceea ce mi s-a transmis s-a realizat dar îmi este greu să cred că nu s-au făcut toate aceste lucruri. Avem comunicare permamentă la nivelul MS cu judeţele expuse la inundaţii”, a declarat Sorina Pintea, ministerul Sănătății.