Foto: Dan Iancu, Spitalul Militar Central

Toţi pacienţii asiguraţi în sistemul naţional de asigurări de sănătate îşi pot face gratuit, începând de miercuri, investigaţii imagistice PET-CT la Centrul integrat de medicină nucleară din Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila”, conform deciziei emise de Comisia de experţi a CNAS, informează un comunicat de presă al unităţii medicale.

Centrul integrat de medicină nucleară în depistarea afecţiunilor oncologice, cardiovasculare şi neurologice a fost inaugurat în februarie la SUUMC și are două aparate importante, respectiv SPECT-CT şi PET-CT.

Comandantul Spitalului Militar, Florentina Ioniţă Radu, preciza atunci că investigaţiile SPECT-CT erau deja cuprinse în contractul-cadru cu Casa de Asigurări.

SPECT-CT se adresează unei game largi de afecţiuni ale sistemului endocrin – tiroidă, paratiroidă, ale sistemului renal, ale sistemului cardiovascular.

Medicul militar anunţa că, în fiecare zi, 15 pacienţi vor putea fi investigaţi cu PET-CT şi 30 cu SPECT-CT

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here