Sorin Pintea a declarat că una dintre prioritățile Ministerului Sănătății, în mandatul său, o reprezintă extinderea programului național de oncologie.
„Oncologia este una dintre patologiile foarte sensibile cu adresabilitate mare şi creştere exponenţială a numărului de cazuri noi. Chiar dacă Programul Naţional de Oncologie derulat de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate este unul destul de generos, care acoperă zona de medicamente, acesta trebuie extins pe mai multe paliere pentru a acoperi toate nevoile pacientului bolnav de cancer. Planul Ministerului Sănătăţii, al Guvernului, este de a îmbunătăţi acest program de oncologie după o consultare prealabilă cu actorii implicaţi în această zonă”, a declarat Sorina Pintea, ministrul Sănătății, citată de Agerpres.
În premieră, pe parcursul a cinci ani, peste 30.000 de femei vor beneficia gratuit de servicii de screening prin testare mamografică, evaluări ecografice ale leziunilor mamare incipiente depistate, biopsierea şi confirmarea anatomopatologică a leziunilor suspecte şi preluarea în tratament a cazurilor confirmate cu leziuni mamare incipiente.
Jumătate dintre femeile care beneficiază de acest program aparţin categoriilor vulnerabile din punct de vedere socio-economic: zone defavorizate, mediu rural, şomere, grupuri etnice vulnerabile.