Anual, în întreaga lume, peste 10 milioane de oameni suferă un traumatism cranio-cerebral (TBI). În fiecare an, în Europa, 1,6 milioane de pacienţi sunt internaţi cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral, iar dintre aceştia aproximativ 70.000 decedează.
În România incidenţa TBI este peste media europeană (150-300 de cazuri/ 100.000 de locuitori) de 300 de cazuri la 100.000 de locuitori, în fiecare an înregistrându-se peste 60.000 de cazuri noi.
Noutăţile privind tratarea şi neuroreabilitarea unui pacient care a suferit un astfel de traumatism au fost prezentate recent la Cluj-Napoca, în cadrul celui de-al-15-lea Congres AMN (Academy for Multidisciplinary Nuerotraumatology).
Evenimentul a reunit vârfuri ale neurologiei şi neurochirurgiei mondiale într-o amplă dezbatere a ceea ce înseamnă proiecţia tratamentelor şi tehnicilor de neurorecuperare inovative în domeniul leziunilor cranio-cerebrale, manifestare la care au participat peste 100 de neurologi şi neurochirurgi. Astfel, personalităţi marcante din Germania, SUA, Elveţia, Spania şi România au prezentat, în sfera TBI, ample studii clinice, tehnici revoluţionare în neurochirurgie şi neurorecuperare, precum şi cele mai recente rezultate ale cercetării ştiinţifice medicale.
“Întreaga comunitate neurotraumatologică se află într-o permanentă căutare de soluţii intervenţionale şi terapeutice inovative pentru pacienţii răniţi sau grav afectaţi din punct de vedere cerebral, iar în ultimii 10 ani, numărul supravieţuitorilor cu traumatisme cranio-cerebrale a crescut considerabil, datorită progreselor înregistrate în medicină şi implicit în cercetarea ştiinţifică medicală fundamentală” a declarat prof.dr. Dafin Mureşanu, preşedintele Societăţii pentru Studiul Neuroprotecţiei şi Neuroplasticităţii (SSNN) şi al Federaţiei Europene a Societăţilor de Neuroreabilitare (EFNRS).
Neurorecuperarea pacienţilor, principala preocupare a specialiştilor
Traumatismele cranio-cerebrale reprezintă principala cauză de dizabilitate şi principala cauză de mortalitate în aproape toate ţările.
În întreaga lume, aproximativ 10 milioane de oameni suferă anual un traumatism cranian.
Organizaţia Mondială a Sănătăţii preconizează că până în anul 2020, accidentele rutiere, principala cauză a traumatismelor cerebrale, va fi al treilea mare contributor la povara globală a bolii şi dizabilităţii, după bolile cardiovasculare şi depresie.
Aproximativ 11,5 milioane de europeni prezintă o deficienţă cauzată de un traumatism cranian. Deşi impresionante, aceste cifre subestimează magnitudinea problemei, ele bazându-se doar pe datele oferite de cazurile internate în spital. 80-90% dintre traumatismele craniene sunt considerate uşoare şi nu necesită îngrijiri medicale. Unii pacienţi suferă traumatisme asociate şi în alte regiuni ale corpului, cazurile acestea fiind înregistrate ca şi politraumatisme. S-a sugerat ideea ca datele existente să fie înmultite de 5-10 ori pentru a putea fi luate în considerare toate traumatismele cerebrale.
La nivel mondial, această patologie presupune un efort financiar considerabil, fără a fi incluse costurile indirecte, precum cele legate de productivitate sau cele incomensurabile, produse de scăderea calităţii vieţii, fapt ce a dus la mobilizarea unor resurse deosedite,în special umane, implicate în cercetarea acestui domeniu.
Traumatismele cerebrale reprezintă o patologie complexă care ridică numeroase probleme, atât în faza acută dar mai ales în cea de recuperare. Mulţi dintre cei care au suferit un traumatism cranian, prezintă sechele, chiar şi cei cu traumatisme craniene uşoare. Tulburările cognitive (atenţie, memorie, limbaj, percepţie), afective şi comportamentale sunt cele mai frecvente şi importante cu care se confruntă aceşti pacienţi, ele având un impact deosebit şi asupra famililor, dar şi a societăţii. Aceste deficite determină o dependenţă socială a bolnavilor, chiar în absenţa unor dizabilităţi fizice, afectând capacitatea de muncă, relaţiile familiale, activităţile zilnice. În acest context, recuperarea neuropsihologică este esenţială.
“Au fost dezvoltate numeroase strategii de recuperare a deficitului motor, cele mai cunoscute fiind mobilizarea imediată, terapia fizică intensă precoce, terapia de constrângere a mişcării, terapia robotică asistată precum şi stimularea farmacologică şi nonfarmacologică” a evidenţiat prof.dr. Dafin Mureşanu. Acesta a adăugat că „în timpul terapiei fizice pacienţii sunt ghidaţi prin intermediul exerciţiilor să încerce să îşi recâştige abilităţile pierdute. Recuperarea trebuie să continue şi în condiţii domestice, la domiciliu pacientului, intensitatea şi durata acesteia depinzând atât de statusul clinic al pacientului, cât şi de condiţiile familiale, deoarece ei au nevoie de ajutorul şi supraveghere din partea celor apropiaţi”.
Pentru unii pacienţi, traumatismul cranian reprezintă debutul unei boli care durează toată viaţa. De aceea un management adecvat presupune existenţa unor echipe multidisciplinare care să asigure un tratament individualizat, iar pregătirea specialiştilor în acest domeniu este mai mult decât necesară şi obligatorie.
