Printr-o scrisoare adresată omologului român, ministrul eston al Sănătății a recunoscut că asigurarea unor sisteme de sănătate accesibile și sustenabile reprezintă o provocare continuă a statelor membre. De asemenea, țările UE au responsabilitatea de a permite accesul pacienților la produse medicale sigure, de înaltă calitate, eficiente și accesibile, așa cum se arată în document.
În acest context, ministrul eston a anunțat că, solicitarea României privind dezbaterea și identificare unor soluții care să ducă la stoparea exporturilor paralele de medicamente a fost acceptată.
În luna septembrie a.c., ministrul Sănătății, ca urmare a semnalelor de alarmă legate de posibila retragere a unor medicamente de pe piața românească, a transmis o scrisoare omologului său din Estonia, cerând convocarea de urgență a Consiliului de Miniștri ai Sănătății pentru a identifica și aplica soluții de stopare a exporturilor paralele de medicamente.
Începând cu data de 1 iulie, Estonia deține președinția semestrială a Consiliului UE.
Ministerul Sănătății a luat mai multe măsuri legale pentru a împiedica exportul unor medicamente foarte importante pentru pacienții români, respectiv blocarea exportului de vaccinuri şi a mai multor medicamente prevăzute în programele naţionale de sănătate.
Cu toate acestea, este nevoie de o schimbare fundamentală a normelor europene privind comercializarea medicamentelor, astfel încât interesul pacienților și drepturile lor să primeze cu adevărat în fața intereselor comerciale.