În premieră mondială, unui canadian, în vârstă de 72 de ani, i-a fost implantat de o echipă de medici israelieni un device menit să țină sub control insuficienţa cardiacă. Astfel, este primul dispozitiv din lume care, conform testelor clinice, este eficient în tratmentul insuficienței cardiace.

Implantul, denumit CoRolla, aparține unui start-up israelian. Device-ul este implantat în interiorul ventriculului stâng al inimii şi poate îmbunătăţi funcţiile diastolice ale inimii prin aplicarea unei forţe de expansiune directă asupra peretelui ventriculului, astfel inima este ajutată să se umple cu sânge.

Operaţia este o tehnică minim invazivă, cu riscuri minime pentru pacient și a fost realizată în centru medical din Haifa (Israel) de o echipă de specialişti condusă de chirurgul Arthu Kerner, informează Israel 21C. 

Robert MacLachlan, pacientul care a beneficiat de implant afircmă că în Canada sau SUA nu a mai avut nicio posibilitate de tratament. După ce soţia sa a citit despre dispozitivul CORolla, l-a contactat pe medicul Karen Bitton Worms, director al departamentului de chirurgie cardiacă al companiei Rambam.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here