Responsabilii DSP Arad au efectuat, de la începutul anului, aproape o sută de acţiuni de control în cabinetele de medicină de familie din judeţ, pentru a verifica respectarea calendarului de vaccinare a copiilor, scrie News.ro.

Purtătorul de cuvânt al instituţiei, Daniela Cîrnatu, a declarat, marţi, că în urma controalelor au fost aplicate 20 de amenzi cuprinse între 500 şi 1.000 de lei, dar şi 28 de avertismente, majoritatea sancţiunilor vizând probleme în gestionarea deşeurilor medicale, lipsa substanţelor dezinfectante şi nerespectarea calendarului de vaccinare.

Unii dintre medicii care au o acoperire vaccinală mică afirmă că au mers acasă la copiii de pe listele de vaccinare, însă în multe cazuri părinţii nu au acceptat imunizarea. Unii au promis că vor merge ulterior la cabinete, dar nu au făcut-o, însă există şi numeroase cazuri în care copiii au fost duşi din ţară, la părinţii lor care lucrează în străinătate, în general în Spania, Italia şi Germania, astfel că nu au fost vaccinaţi.

În urma controalelor DSP, majoritatea medicilor de familie au solicitat introducerea vaccinării obligatorii, invocând că nu au posibilităţi legale de constrângere a părinţilor.

Reprezenzanţii Societăţii de Medicină de Familie (SMF) Arad spun că autorităţile pun presiune pe medici să crească rata imunizării, adesea aceştia fiind ameninţaţi cu sancţiuni.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here