Doctor Mihaela Dan, specialist ortodont în cadrul Clinicii Orto-Implant Expert, consideră că există o serie de motive care pot explica de ce tot mai mulţi copii din generaţia de azi ajung să urmeze tratament ortodontic.
În ziua de astăzi se pare ca tot mai mulţi copii poartă aparat dentar de la vârste fragede, chiar dacă propriii părinţi nu au avut nevoie de el în copilărie. Pe de o parte, acest lucru se datorează interesului crescut pentru obţinerea unui zâmbet perfect, fiind conştientizată importanţa aspectului fizic, dar pe de altă parte exista o serie de factori care fac necesară purtea aparatului dentar susţine medicul.
Înghesuirile dentare
Înghesuirile dentare se pot datora moştenirii unui maxilar mai mic de la unul dintre părinţi şi a dinţilor mai mari de la celălalt părinte, însă pot fi şi o urmare a alimentaţiei din ce în ce mai procesate.
“Copiii consumă astăzi din ce în ce mai multe sucuri şi shake-uri în loc de fructe şi legume crude care, prin efortul de mestecare, ar stimula dezvoltarea oaselor maxilare. Alimentele de panificaţie şi patiserie sunt pufoase şi moi, cerealele sunt înmuiate în lapte etc. şi contribuie în timp la dezvoltarea anormală a danturii”, explică doctor Mihaela Dan.
Obiceiuri dăunătoare
Sugerea degetului sau a suzetei, la fel ca vorbirea cu limba între dinţi, sunt obiceiuri întâlnite frecvent la cei mici şi pot părea inofensive la prima vedere.
“Dacă aceste obiceiuri sunt menţinute şi după vârsta de 2 ani, ele vor produce atât deformarea osului, cât şi împingerea dinţilor în faţă şi în sus, astfel că între incisivii de sus şi cei de jos va apărea un spaţiu mare încă din dentiţia de lapte”, atenţionează medicul.
Extracţia dinţilor de lapte înainte de termen
Cariile netratate ale dinţilor temporari, pe lângă dureri, abcese şi alte complicaţii, duc la distrugerea aproape completă a dintelui, urmată de extracţia lui precoce. Acest lucru determină migrarea dinţilor vecini şi îngustarea spaţiului respectiv, astfel că dintele permanent nu mai are loc să iasă, rămânând blocat în os sau ieşind într-o poziţie anormală.
Respiraţia pe gură
Unele obstrucţii ale căilor aeriene (rinite cronice, polipi, deviaţii de sept, amigdalite etc.) obligă copilul să respire pe gură, ceea ce poate avea un impact asupra sănătăţii generale a celui mic.
“Respiraţia orală împiedică oxigenarea corectă a organismului, usucă gura, favorizând apariţia cariilor deoarece saliva cu rol protector nu mai spală/apără dinţi. Totodată, maxilarul superior este supus unor presiuni mari din afară, care îl îngustează, producând ocluzie (muscătura) inversă la nivelul măselelor şi împingerea incisivilor superiori în faţă, iar uneori înghesuirea lor”, detaliază specialistul ortodont.
Dinţii de lapte nu cad sau nu sunt extraşi la timp
Dacă rădăcina dinţilor de lapte nu se topeşte sau copilul evită vizita la stomatolog pentru extragerea lor, dinţii permanenţi îşi vor face apariţia în faţa sau în spatele celor deja existenţi.
“De multe ori, după extragerea dintelui de lapte, alinierea se produce de la sine, însă alteori va fi necesară purtarea unui aparat dentar pentru corectare”, spune dr. Mihaela Dan.
Dezvoltarea în exces a unuia dintre maxilare în raport cu celălalt
În această situaţie se poate dezvolta prognatismul mandibular, când copilul muşcă cu dinţii de jos în afara dinţilor superiori.
“Dacă o astfel de problemă nu este corectată în copilărie, pot apărea retracţii gingivale mari, parodontoza, iar uneori la vârsta adultă este nevoie de intervenţie chirugicală pentru tăierea maxilarelor şi poziţionarea lor corectă”, atrage atenţia specialistul ortodont.
Dinţii în plus din naştere (supranumerari) sau lipsa unora din naştere (anodontie)
Ambele situaţii pot fi diagnosticate din timp, încă de la 6-7 ani, pe baza unei radiografii panoramice, permiţând medicului specialist ortodont să aleagă tratamentul cel mai potrivit.
Vizita precoce, încă de la erupţia primului dinte permanent, la medicul ortodont pentru un control de rutină, ne poate ajuta să diagnosticăm şi să tratăm din timp orice problemă, prevenind complicaţiile. Amânarea purtării unui aparat dentar până la vârsta la care s-au înlocuit toţi dinţii de lapte poate însemna nu doar extragerea unor dinţi definitivi pentru alinierea celorlalţi pe un maxilar rămas mic, dar şi un tratament mai îndelungat, mai costisitor şi mai mult efort din partea celui mic.