Fundația  Rotary Global Grants, prin intermediul Rotary România &Moldova, Gift of Life International (GOLI), International Children’s Heart Foundation (ICHF), Albany Medical Center (AMC) și Save a Child’s Heart (SACH) au creat un parteneriat pentru a promova centrul de chirurgie cardiacă pediatrică de la Spitalul Clinic de Urgență pentru copii Grigore Alexandrescu (GAH) din București, se arată într-un comunicat de presă al unităţii sanitare.
O echipă medicală – inclusiv un chirurg, un cardiolog pediatru, un anestezist, un perfuzionist, precum și cinci asistente au urmat un program de formare de trei luni la Centrul medical Wolfson din Israel.
Managerul Spitalului de Copii  „Grigore Alexandrescu”,  prof. dr. Dan Enescu, a declarat că cea de-a treia misiune internaţională a specialiştilor în chirurgie cardio vasculară din Israel s-a încheiat. 
”Prima misiune a fost anul trecut. Aici construim o secţie de excelenţă  de chirurgie cardiacă. Într-un an , un an şi jumătate ne dorim să trecem la transplant”, a subliniat mangerul.
Acesta a menţionat că aparatura din cadrul centrului este una dintre cele mai bune din lume.
,,Ne dorim ca la începutul anului viitor să intrăm într-un program de operaţii de zi cu zi.
În cadrul ultimei misiuni care a avut loc de luni până vineri s-au efectuat cinci intervenţii. Evoluţia copiilor fiind una bună, ei aflându-se în prezent pe secţia de terapie intensivă.
Costurile au fost asigurate de Rotary Internaţional,, a adăugat prof. dr. Dan Enescu.
El a spus că la Tel Aviv pot fi trimise  10 până la 20 de cazuri pentru operaţii.
,,Nu au fost operate cazuri grele. Am făcut cazuri care pot fi făcute în siguranţă.Nu începem cu lucrurile mai grele. Vor mai veni misiuni sperăm că anul acesta încă două şi una anul viitor. Principalul scop este să formăm echipa. Sperăm ca la începutul anului să putem prelua efectuarea intervenţiilor,, a declarat managerul.
Unul din cei doi chirurgi israelieni, Lior Fischer a declarat cu acest prilej,, Am fost în România cu cinci ani în urmă. Visul a devenit realitate. Am operat cinci copii foarte mici,, a subliniat specialistul israelian. Acesta a  mulţumit tuturor oamenilor implicaţi şi a apreciat gradul de pregătire al acestora.  Medicul a reliefat că este nevoie de mult timp pentru experienţă.
La rândul săi preşeduntele Agenţiei Naţionale pentru Transplant(ANT), prof. dr. Radi Deac a precizat că 8 copii dintr-o mie de nou-născuţi au boli cardiace iar Centrul de chirirgie cardiacă de la Târgu Mureş nu poate efecta mai mult de 350 de cazuri pe an.
Noul centru de de cardiologie pediatrică de la GAH s-a deschis în octombrie 2016. Prima misiune medicală a acestui demers comun a avut loc în perioada 23-30 Octombrie 2016 și a fost condusă de echipa de la Albany Medical Center. Misiunea a fost una de mare success, 8 copii români fiind tratați la GAH. În același timp, au avut loc cursuri de pefecționare a personalului medical de la GAH. O a doua misiune condusă de echipa ICHF a avut loc în perioada 15-27 ianuarie 2017. Atunci, 11 copii români au fost tratați de specialiștii veniți din străinătate, iar o a treia s-a petrecut de-a lungul acestei săptămâni, când echipa de la Save a Child’s Heart a tratat alți micuți suferinzi din România.
Cinci copii au fost operați în timpul acestei misiuni, toți cu vârsta sub un an și cântărind sub 10 kilograme. 30 de alți copii au fost evaluați medical.
O altă etapă a Rotary Global Grants, desfășurată în perioada 2015-2017, a consitutit-o tratarea în Israel a 14 copii cu boli grave de inimă care nu au putut beneficia de operații în România, ceeace le-a dat șansa la un viitor sănătos. Mulți dintre acești copii au fost evaluați acum, de-a lungul acestei săptămâni, la Spitalul Grigore Alexandrescu. Rotary Romania & Moldova, Gift of Life International (GOLI), International Children’s Heart Foundation (ICHF), Albany Medical Center (AMC) și Save a Child’s Heart (SACH) vor continua să sprijine pentru a spori capacitatea Spitalului grigiore Alexandrescu, având drept scop și crearea unui centru de excelență care să fie util copiilor din București și nu numai.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here