„Prioritatea noastră este să dezvoltăm vaccinuri pentru epidemiile pe care le-am identificat drept cele mai mari amenințări”, a afirmat John-Arne Rottingen, secretar general al coaliției CEPI (Coalition for Epidemic Preparedness Innovations), în cadrul unei conferințe de presă, cu prilejul Forumului economic mondial de la Davos (Elveția).
Coaliția a primit pentru moment promisiuni de donații în valoare totală de 460 de milioane de dolari, bani ce urmează a fi furnizați de Germania, Norvegia, Japonia, Fundația Melinda & Bill Gates și Wellcome Trust.
„Este vorba despre aproape jumătate din miliardul de dolari de care are nevoie CEPI pentru următorii cinci ani”, a menționat coaliția într-un comunicat, citat de Agerpres.
Printre ceilalți participanți la această inițiativă se numără ONG-uri, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) și grupuri farmaceutice precum GSK, Pfizer sau Sanofi.
Ebola și Zika au dovedit „în mod tragic” că lumea nu este pregătită să detecteze apariția pe plan local a epidemiilor și să răspundă la timp pentru a le împiedica să devină pandemii mondiale, a afirmat Bill Gates, citat în comunicat.