Reprezentanții Colegiului Psihologilor din România contestă Ordinul privind evaluarea copiilor cu dizabilități și solicită miniștrilor de resort abrogarea acestui act normativ, întrucât anulează dreptul psihologilor de a obține un onorariu sau un salariu negociat pentru serviciile prestate beneficiarilor, fără să fie reglementată o modalitate de decontare a serviciilor psihologice furnizate.

„Considerăm că prin acest act normativ se încalcă dreptul psihologilor la muncă, așa cum este el reglementat legal. Însă cel mai grav aspect este afectarea drepturilor copiilor cu dizabilități care au nevoie de evaluarea psihologică. Din aceste motive, solicităm abrogarea Ordinului, ce conține prevederi neconstituționale și nelegale”, a declarat joi președintele Colegiului Psihologilor din România, prof. univ. dr. Mihai Aniței, citat de Agerpres.

Potrivit CPR, efectul imediat este întârzierea obținerii avizului psihologic necesar pentru încadrarea în grad de handicap a copiilor cu dizabilități, iar pe termen lung „blocarea sistemului” de evaluare psihologică și majorarea „nejustificată” a cheltuielilor necesare furnizării serviciilor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here