Domeniul stomatologiei ar putea fi revoluţionat cu ajutorul unui tratament utilizat pentru tratarea Alzheimerului.

Conform unei cercetări citat de Descopera.ro, nn nou medicament creat iniţial pentru tratarea Alzheimer-ului ar putea reduce sau chiar elimina plombarea. Noua terapie funcţionează prin stimularea celulelor stem, care în cele din urmă ar umple cavităţile cu dentină naturală, materialul calcifiat care protejează centrul dintelui.

Conform noii cercetări realizată în cadrul Colegiului King’s din Londra, procesul ar putea înlocui utilizarea substanţelor de umplere sintetice, pe care dentiştii le utilizează în mod normal pentru umplerea găurilor din dinte. Procesul natural al corpului de producere a dentinei este realizat pentru protejarea ţesutul din dinte. Prin accelerarea producţiei de dentină prin intermediul celulelor stem, medicamentul ar putea repara chiar şi găurile mari din dinţi, prin intermediul ţesutului natural al corpului.

Procedura este mult mai simplă şi mai puţin dureroasă. Tratamentul este aplicat prin utilizarea unor bureţi care sunt introduşi în spărtură. Bureţii biodegradabili conţin un medicament care stimulează regenerarea celulelor stem şi producerea dentinei. În acest timp, dintele se umple singur fără a fi nevoie de utilizarea frezei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here