Comisia pentru Sănătate și Familie a dat aviz faborabil proiectului de Lege privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.20/2016 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr.57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016. Practic, prin documentul semnat de conf.dr.Florin Buicu, președintele comisiei menționate, anulează ordonanța de guvern prin care, din această toamnă, medicii primesc bani pentru gărzile suplimentare, scrie MagnaNews.
La amendamentul 2 din document, se stipulează că se va aplica legea de acum 12 ani, astfel încât (după cum scrie la motivație) să nu se mai semneze contractul pentru gărzile suplimentare, adică exact cel dădea banii doctorilor conform salariului din 2016.
”Prin vrerea lui Buicu, gărzile vor fi din nou plătite ca în 2009. Ceea ce se pierde, fundamental, este dreptul medicului de a decide asupra programului său de lucru suplimentar, în condițiile în care mulți vor fi obligați să lucreze zeci și sute de ore peste program. Actualmente, prin existența acelui CIM pe gărzile suplimentare, medicii pot alege: câte gărzi fac? Fac gărzi, sau nu fac?”, a declarat pentru MagnaNews chirurgul Florin Chirculescu, liderul sindicatelor medicilor ”Dr.I.Cantacuzino”.
Pe de altă parte, Florin Buicu declară că medicii nu vor pierde nimic. Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu tace deocamdată, fără să comenteze subiectul.