”Alergia la penicilina este reacția exagerată pe care o are sistemul imunitar la administrarea antibioticelor pe bază de penicilină”, precizează dr.Elena Violeta Mădălan, medic specialist alergoloc, la Centrul Medical de Diagnostic și Tratament ”Dr.Victor Babeș” București
Penicilina este unul dintre cele mai frecvent prescrise antibiotice și face parte din clasa așa numitelor betalactamine, alături de penicilina G, nafcilina, oxacilină, cloxacilină și dicloxacilină, ampicilină, amoxicilină, carbenicilină, ticarcilină și piperacilină. Aproximativ 10 la sută dintre pacienții care au urmat tratament antibiotic cu penicilină relatează o reacție alergică în timpul administrării. De fapt, majoritatea nu sunt cu adevarat alergici sau alergia s-a pierdut în timp dacă nu s-a mai administrat acest antibiotic. Doar circa 20 la sută din cei real alergici rămân sensibili la penicilină și la 10 ani după primul episod.
Reacțiile la penicilină sunt variate, iar când sunt raportate acestea trebuie descrise în detaliu.
Reacția adversă – termen medical folosit pentru orice reacție nedorită, cauzată de un medicament. Pot apărea atât reacții alergice cât și nealergice. Cele nealergice sunt mai comune și constau în dureri gastrice, diaree, candidoză. Este importantă diferențierea reacțiilor adeverse de cele cu adevărat alergice. Unii pacienți raportează fals alergia fiind astfel tratați pentru o anumită infecție cu un antibiotic mai puțin eficient sau mai toxic; acest lucru poate duce la rezistența la antibiotic sau eșec terapeutic, prelungește boala și crește costurile.
Oricine e nesigur de tipul de reacție pe care l-a prezentat ar trebui să evite antibioticul până la vizita la medicul de familie.
Erupțiile cutanate – câteva tipuri de eruptie (rash) care pot apărea la administrarea de penicilină:
- urticaria (blânde foarte pruriginoase care pot apărea / dispărea de la o ora la alta sau de la o zi la alta) cu sau fara alte simptome ca angioedemul, wheezing-ul sau edemul glotic, sugerează o reacție alergică adevărată
- erupții plane care se întind pe câteva zile și care nu-și schimbă locul și aspectul în câteva ore, sunt reacții alergice mai ușoare și apar la cateva zile de la debutul tratamentului
Poate fi dificilă diferențierea între diverse tipuri de erupție ce au apărut în trecut, de aceea fotografia erupției este întotdeauna de ajutor.
Reacțiile alergice apar când sistemul imun începe să recunoască medicamentul ca pe ceva „străin”. Câteva simptome sunt sugestive: urticaria, angioedemul – umflătura pielii de obicei la nivelul feței. Senzația de nod în gât, wheezing-ul – hârâiala/șuierat în respirație, tusea și alte tulburări de respirație (răgușeala) asemănătoare crizelor de astm. Un istoric cu astfel de simptome este foarte important pentru ca pacientul poate prezenta simptome mult mai severe, ca anafilaxia, la o noua administrare a medicamentului. Reacțiile alergice ușoare sau moderate la penicilină apar la 1 – 5 % dintre alergici, celelalte fiind severe.
Anafilaxia este o reacție rapidă, cu potențial fatal, simptomele fiind acelea ale unei reacții alergice la care se adaugă scăderea tensiunii arteriale, dificultăți de respirație, dureri abdominale, umflătura de limbă sau laringe, diaree sau vărsături și pierderea conștienței. Din fericire, anafilaxia este rară.
Testarea alergologică la penicilină:
- Este cel mai bun mod de a determina dacă un pacient este alergic sau nu (aproximativ 90 % din pacienți tolerează testul asta însemnând ori că nu au fost alergici, ori că sensibilitatea s-a pierdut în timp)
- Este în special importantă pentru pacienții cu suspiciune de alergie la penicilină sau antibiotic înrudit și necesită penicilina pentru o infecție amenințătoare de viață pentru care nu există un antibiotic alternativ.
- Este importantă și pentru pacienții cu infecții frecvente și cu suspiciune de alergii multiple la antibiotice lăsând puține opțiuni terapeutice.
- Testarea cutanată (pe pielea antebrațului) nu aduce informații despre anumite tipuri de reacție (reacții cutanate buloase severe – sindromul Stevens – Johnson sau epidermoliza toxic necrotică – sindrom Lyell, reacție cutanată întinsă asemănătoare unei arsuri solare cu exfoliere ulterioară – eritrodermie sau un rash cu mici umflături sau leziuni în țintă – eritem multiform). Pacienții cu astfel de reacții nu ar trebui să mai primească niciodată medicamentul care le-a produs reacția. Acest lucru este valabil în toate cazurile deoarece o a doua administrare poate cauza o reacție progresiv severă sau chiar decesul.
- Testarea cutanată ar trebui făcută de un alergolog în condiții de spitalizare; ea durează aproximativ o oră și constă în înțeparea la suprafață a pielii și ulterior injectarea intradermică de concentrații diferite, observându-se reacția. Poate cauza discomfort datorită mâncărimii, dar nu este dureroasă. Un test cutanat pozitiv este o umflătură roșie, cu mancărime cu diametru cu 3 mm mai mare decat reacția inițială, și care dispare cam în 30 de minute. Un test cutanat pozitiv indică faptul că persoana este într-adevăr alergică și trebuie să evite penicilinele.
- Dacă însă nu apare o reacție cutanată pozitivă, o doză unică de concentrație maximă de penicilină se administrează oral (ca un test de provocare oral), pentru a confirma că pacientul nu are alergie la acest medicament, deoarece testele cutanate nu au acuratețe de sută la sută. Aproximativ 3 la sută dintre pacienții cu istoric la penicilină au testul cutanat negativ și totuși vor dezvolta o reacție alergică la testul de provocare orală, însă rareori o reacție alergică severă.
- Dacă un pacient are test cutanat și de provocare negative, nu are nevoie de precauții ulterioare în administrarea acestui antibiotic.
Daca nu este posibilă testarea cutanată, pentru pacienții care ar putea fi alergici, opțiunile sunt următoarele:
- Se administrează un antibiotic alternativ
- Se face un test de provocare
- Se face o desensibilizare
Testul de provocare este recomandat doar dacă nici un alt antibiotic nu este potrivit afecțiunii și sansele unei reacții alergice sunt foarte mici (de exemplu, ultima reacție s-a întîmplat în urmă cu 10 ani sau simptomele nu au fost cauza unei reacții alergice). Însă dacă șansele ca reacția alergică să se producă sunt mari, se recomandă desensibilizarea.
Testul de provocare se desfășoară în condiții de spitalizare de 24 de ore și constă în administrarea unei doze integrale fracționată, începându-se cu administrarea orală a unei doze mici de antibiotic. Dacă nu se manifestă nici o reacție alergică, la fiecare 30 – 60 de minute se administrează doze mai mari până se atinge doza maximă. Dacă pacientul tolereaza concentrația unei doze integrale înseamnă că nu are alergie de tip imediat (manifestată cu urticarie, angioedem, bronhospasm, colaps tensional, etc.) la acel antibiotic.
Desensibilizarea se poate întreprinde pentru pacienții cu adevărat alergici la penicilină și care necesită tratament cu aceasta sau un antibiotic înrudit. Desensibilizarea reprezintă administrarea medicamentului de manieră controlată graduală, în mai multe etape decât la testul de provocare, permițându-i pacientului toleranța temporară fără reacție alergică.
Tehnic se poate administra medicamentul pe cale orala sau injectabilă însă întotdeauna de un alergolog, în condiții de spitalizare cu o unitate de anestezie – terapie intensivă.
Desensibilizarea are două limitări, deși de cele mai multe ori este realizată cu succes:
- Eșuează și nu trebuie încercată pentru anumite tipuri de reacție alergică (sindrom Stevens – Johnson, sindrom Lyell, eritem multiform și altele câteva); de asemenea nu funcționează și pentru alte tipuri de reacție imunologică precum boala serului, febra medicamentului sau anemia hemolitică
- Este temporara; reactia alergica nu se manifesta la un pacient sub tratament dupa ce a fost supus desensibilizarii la acel medicament, insa la o intrerupere si de 24 de ore (durata intreruperii difera putin pentru diferite medicamente), pacientul risca o noua reactie alergica spontana. Daca acelasi medicament trebuie din nou administrat, este necesara o noua desensibilizare.
Alergia la alte antibiotice
Testarea cutanata standardizata nu este disponibila pentru toate antibioticele. Astfel diagnosticul de alergie la medicamente / antibiotice este mult mai dificil si se bazeaza in principal pe anamneza, istoricul pacientului. De altfel nu se recomanda nici o testare daca pacientul un a prezentat niciodata o reactie alergica la medicamente.
Testarea cutanata la alte antibiotice nu este la fel de sigura ca pentru peniciline, desi ea se practica.
Cefalosporinele sunt o clasa de antibiotice inrudite cu penicilinele, exemple : cefalexin, cefaclor, cefuroxim, cefadroxil, cefixime, ceftibuten.
Pacientii care au avut o reactie alergica la penicilina au un risc de 2 – 5 % sa faca una si la cefalosporine. Daca se poate si este disponibila, se va practica o testare cutanata la penicilina in aceste cazuri. In aproximativ 90 % din cazuri testarea este negativa si cefalosporinele se pot administra in siguranta. Pacientii cu testare cutanata pozitiva la penicilina au sanse (mici) pentru o reactie alergica la cefalosporine si necesita precautii in administrarea acestora.
Reactiile alergice la cefalosporine sunt mult mai rare decat la peniciline. Mai mult, testarea cutanata la cefalosporine nu are atata acuratete ca cea pentru peniciline, iar in cazul necesitatii unui tratament cu cefalosporine sunt disponibile urmatoarele optiuni :
- Administrarea unui alt antibiotic
- Efectuarea unui test de provocare
- Efectuarea unei desensibilizari
Dr. Elena Violeta Mădălan
Medic specialist alergologie – imunologie clinică
www.cdt-babes.ro
