Medicul Florin Chirculescu, chirurg la Spitalul Universitar din București, este unul dintre doctorii care refuză semnarea contractului pentru gărzile suplimentare, în forma sa actuală.
”N-am să-l semnez pentru că m-am săturat să fiu țapul ispășitor al incompetenței decidenților. N-am să-l semnez pentru că, în ritmul acesta, în 2020, când o să mai rămânem șapte sau opt mii de medici în spitale, o să fiu obligat să mă mut încamera de gardă, ca să fac față afluxului de pacienți. (…) N-am să-l semnez pentru că, dacă tot sunt considerat carne de tun, fără valoare, aș dori să-i văd pe miniștrii de finanțe de-acum și din viitor, intubând, operând, consultând și resuscitând, noapte și zi, în ritm de minimum 250 de ore pe lună. N-am să-l semnez pentru că medicina se face cu oameni, nu cu acte contabile.
Și, în fine, n-am să-l semnez pentru că în Jurământul lui Hipocrat nu scrie că trebuie să-mi îngrijesc pacienții cu prețul vieții și al familiei mele!”, scrie Florin Chirculescu pe pagina sa de facebook.
Potrivit unui sondaj comandat de Federația „Solidaritatea Sanitară”, un procent de 87 la sută dintre medicii care fac gărzi refuză încheierea contractului în forma sa actuală.
”Medicii Spitalului Universitar au decis: nu sunt de acord cu semnarea contractului pentru gărzile suplimentare, în forma actuală. Hotărârea a fost luată în Consiliul Medical întrunit astăzi, 5 august, 2016”, a mai afirmat Chirculescu.